În lunile iulie şi august, a fost derulat şi un modul special al campaniei axat pe informarea turiştilor în vederea creşterii gradului de siguranţă al acestora, sub sloganul ,,Turism în Siguranţă”. Poliţiştii de prevenire şi cei de la nivelul subunităţilor de poliţie (în special din zonele turistice ale judeţului) au desfăşurat peste 100 de activităţi de informare şi acţiuni operative în teren pentru respectarea legislaţiei în domeniul hotelier şi creşterea gradului de siguranţă a turiştilor. Activităţile au avut ca grup ţintă turiştii care s-au aflat pe teritoriul judeţului dar şi operatorii de turism şi unităţile hoteliere locale. Acţiunile au vizat informarea cu privire la măsurile preventive ce trebuie adoptate în legătură cu diverse segmente infracţionale (tâlhării, furturi din auto, din genţi şi buzunare, din camerele de hotel, înşelăciuni).
De asemenea, o atenţie deosebită a fost acordată siguranţei rutiere, DN 17, DN 17 A, DN 2 , DN2E, DN 18 fiind rute des uzitate de turişti pentru deplasarea către staţiunile sucevene. Îmbucurător este faptul că până la această dată, urmare a măsurilor operative dispuse şi a activităţilor preventive derulate cu ajutorul mass-media, pe raza judeţului nu s-au înregistrat evenimente negative majore cu implicarea turiştilor. Nu au fost sesizate furturi de sau din auto, iar turiştii nu au fost victime ale unor infracţiuni grave (tâlhării sau accidente rutiere grave). Experienţa anilor trecuţi dar şi analizele realizate au arătat faptul că finalul lunii august este preferat de turişti pentru a-şi petrece concediul în staţiunile bucovinene. De asemenea, un număr mare de turişti vin în Bucovina din Republica Moldova şi Ucraina pentru celebrarea sărbătorilor religioase Sf. Maria pe rit vechi.
Pentru prevenirea evenimentelor negative şi responsabilizarea turiştilor, în perioada 27 – 30 august , poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava au intensificat activităţile şi responsabilizare a turiştilor, distribuind materiale informative preventive în zone turistice de pe raza judeţului Suceava. Turiştii, dar şi sucevenii prezenţi la activităţi au primit din partea poliţiştilor afişe şi pliante cu recomandări preventive pe linia prevenirii tâlhăriilor şi a furturilor din auto şi genţi şi buzunare. Au fost distribuite peste 1000 de materiale preventive, comercianţii aflaţi în zonele frecventate de turişti fiind, de asemenea instruiţi cu privire la respectarea legislaţiei în domeniul actelor de comerţ. Activităţile de prevenire au fost desfăşurate la evenimentul Suceava Air Show, dar şi în staţiunile turistice Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc, precum şi în zonele turistice Voroneţ, Mănăstirea Humorului, Vama, Marginea şi Suceviţa.
Din fericire, deşi a fost unul din cele mai aglomerate week-end-uri, atât ca prezenţă a turiştilor în staţiuni, cât şi implicit, prin prisma valorilor de trafic pe principalele drumuri naţionale şi europene din judeţ, nu s-au înregistrat niciun fel de evenimente negative cu implicarea turiştilor. Turiştii nu au fost implicaţi în agresiuni sau fapte cu violenţă, nu au fost victime de infracţiuni contra patrimoniului şi nu au suferit ca urmare a unor evenimente rutiere.
Toate acestea, ne fac ca la finalul acestei perioade să putem spune cu satisfacţie că Bucovina este o zonă turistică sigură care oferă peisaje de neuitat dar şi civilizaţie şi siguranţă.
Pentru ca turiştii să se bucure în continuare de un concediu liniştit, poliţiştii le recomandă să acorde o atenţie sporită lucrurilor personale, atunci când merg să se relaxeze, în timpul ieşirilor la iarbă verde, la piscine, în drumeţii.
Nu lăsaţi obiectele de valoare – bijuterii, portmonee, telefoane mobile – la vedere.
Când aţi ajuns la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate lângă maşină. Nu expuneţi sumele de bani pe care le deţineţi!
Manifestaţi grijă faţă de bunurile dumneavoastră! Este indicat să aveţi în portofel doar suma de bani necesară pentru cheltuielile curente.
Păstraţi portofelul/geanta în faţa dumneavoastră, aproape de corp, cu deschiderea către interior!
Evitaţi să păstraţi codul PIN alături de card! Dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi banca despre acest lucru.
Lăsaţi-vă lucrurile de valoare, banii, documentele în seiful hotelului! Luaţi la dumneavoastră numai sumele necesare efectuării plăţilor curente!
Dacă vi s-a repartizat o cameră la un etaj inferior, nu lăsaţi geamurile deschise! Este calea cea mai uşor accesibilă hoţilor!
Închideţi uşile de la balcon/terasă (acestea pot fi uşor escaladate)!
Fiţi prudenţi când vi se solicită ajutorul. Nu luaţi în maşină persoane necunoscute şi mai ales pe timpul nopţii.
Pentru orice situaţie care poate constitui o urgenţă, apelaţi serviciul unic de urgenţă 112!
Lasa un raspuns