Jurnalistul de investigații Silviu Mănăstire a fost invitatul celei mai noi ediții a Interviurilor PSnews, devenite în această săptămână Dialogurile PSnews.

Astfel, jurnalistul de investigații a vorbit despre lideri-cheie din politica românească: fostul președinte Traian Băsescu, președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, dar și despre fostul premier Victor Ponta.

Astfel, în ceea ce îl privește pe Băsescu, Mănăstire a declarat că acesta „este istorie”, iar cu privire la o posibilă revenire a fostului premier, jurnalistul de investigații a declarat că „vremea lui Ponta s-a încheiat”.

Dan Bucura: Ce crezi că se va întâmpla cu liderii tradiționali din politica românească? Traian Băsescu, Tăriceanu, Victor Ponta (mă rog, l-am trecut la lideri, deși…na.?

Silviu Mănăstire: Traian Băsescu  (am citit și eu interviul lui Mirel Palada, de pe PSnews și alte analize), Traian Bsescu se învârte în jurul unui procent de acceptare, de intenție, de simpatie de 10%, el va scădea încet, dar sigur, cu cât se depărtează de momentul în care a ieșit de la Cotroceni. Traian Băsescu este istorie, este o istorie politică (cum să spun eu…) tumultoasă pentru România, chiar și pentru dreapta românească, Traian Băsescu , repet, este istorie, trebuie să se gândească ce lideri ar putea să impună la PMP, pentru că eu văd PMP, pe ce a construit Traian Băsescu, eu îl văd un partid de 5% care să intre în Parlament. Mai există suficient bazin pentru zona aia, dar trebuie să schimbe liderul. Turcescu, se profilează a fi un lider bun pentru PMP. Ce a făcut în campanie, cum s-a mișcat, discursul, are și publicul lui, Turcescu poate fi o alternativă să preia PMP. Băsescu este istorie, Elena Udrea este istorie. În partea dreapta, dacă Tăriceanu reușește să rămână în picioare va putea cristalliza, tot așa, un ALDE la  10-15% să-l bage în Parlament, să facă o majoritate cu PSD-ul. În schimb, ALDE nu are niciun fel de lider – Daniel Constantin și niște băieți pe acolo, care nici nu există. În partea dreaptă,  în continuare PNL, Valsile Blaga și-a ajuns, și-a atins pragul de, cum să spun eu, de eficiență și de alonjă politică. Alina Gorghiu a demonstrat că nu este un lider, că nu poate conduce un partid, tot establishment-ul PNL-ului este distrus. Se vorbesște despre un congres. Trebuie să fie un congres despre dezastrul ăsta electoal de la București, care va fi. Dar dacă te uiți prin curtea PNL, nu prea găsești lideri care să preia partidul ăsta. Și va fi o situație în felul următor: dacă îi vor lăsa în continuare pe Blaga și pe Gorghiu s conducă partidul ăsta, îl duc, cu sguranță, sub 20% în toamnă. Dacă îi schimbă, ar putea avea o șansă. Și, în mod paradoxal, un dezastru al PNL-ului, acuma la locale, s-ar putea să fie o șansă și o tamburină pentru la toamnă. Când se trezesc și își schimbă conducerea. Depinde cine va putea să convingă și să preia partidul. Un rol important îl va avea președintele Iohannis. Pentru că  nu ne putem ascunde după degete…

Dan Bucura: Credeți că se va transforma într-un jucător în partid, acolo? Or, Iohannis toată lumea îl vede liniștit, cu ale lui..

Silviu Mănăstire: Lasă să se înțeleagă că ar fi liniștit. Eu nu merg pe teoria că… Eu am văzut liniile de atac ale PSD-ului, ale lui Tăriceanu, ale lui Ponta, că Iohannis este absent și așa mai departe. Iohannis nu este deloc absent. Iohannis și-a pus șef la Serviciile Secrete, Iohannis și-a numit procurorul general, Iohannis începe încet-încet să acapareze puterea legitimă pe care o are președintele României și Iohannis va juca și în interiorul PNL. Acuma, pe cine va pune mâna, cine va fi, e greu de spus. Eu intuiesc, în momentul de față, fără să creez neapărat probleme, intuiesc o echipă din vechiul PDL – nu știu, Cătălin Predoiu, dacă reușește să se salvele după candidatura asta ratată. Ghiță Falcă, primar, lider în Transilvania din vechiul PDL (hai să spun câțiva lideri, așa). În vechiul PNL îl văd pe Cristi Bușoi, chiar după abentura, ca să spun așa, eșuată la Primăria Generală, dar este o figură acceptată în Europa, e o figură ok. Deci, oamenii trebuie să-și găsească cât se poate de repede niște lideri ca să poată să se salveze pentru la toamnă. La PSD, lucrurile sunt simple. Dacă Gabi Firea câștigă Primăria Generală a Capitalei (eu am întrebat-o într-o emisiune: ați dori să preluați PSD-ul și Gabi Firea mi-a spus: “nu, că nu dorim, că nu-știu-ce”) este o opțiune foarte serioasă li bună ca să preia PSD.

Dan Bucura: Și să preia cu voie de la Dragnea sau să-l decapiteze pe Dragnea? E o discuție și aici.

Silviu Mănăstire: E o discuție. Dragnea, dacă este înțelept, se va retrage. Dragnea nu mai poate să facă politică. Toată sforțarea asta, convingerea că “dom’le, dacă condamnat fiind, n-a fost condamnat pentru corupție”. Omule, ești condamnat penal, definitiv, conduci cel mai mare partid din România. Gândește-te cum se uită ăia din străinătate la noi! Nu există nicăieri în Europa lider de partid, lder național, politic, care să aibă o condamnare. Nu există așa ceva. Nu, dacă vreți să rămânem în continuare liga a treia a Europei, să fim lângă Bulgaria: OK! Acceptăm și pe Dragnea. Deci, la PSD, eu intuiesc că se va face o schimbare. O văd pe Gabi Firea bine poziționată să preia partidul și cam asta este povestea. Tot ce se întâmpla acuma are repercusiune pe alegerile generale și pe jocul pentru formarea Guvernului.

Dan Bucura: Înainte să trecem la ultima parte interesantă, cu previziunile, prognozele, cine câștigă, unde câștigă, vroiam să te întreb de scenariul acesta care circulă foarte des în spațiul public legat de o suspendare a lui Iohannis, că tot am vorbit de el. Crezi că se vor uni oamenii ăștia în Parlament, disperați, hăituiți de DNA, să încerce să facă ceva în sensul ăsta?

Silviu Mănăstire: Da! Victor Ponta a anunțat… eu cred că există scenariul ăsta, că se discută. Rămâne de văzut dacă îl implementează. Dacă ALDE, PSD, cu aliații câștigă alegerile parlamentare cu 40% și reeditează oarecum momentul USL din 2012, pe un val popular, nu așa de mare ca cel al USL, dar pe un vot popular de 40% în zona de stânga a PSD-ului, PSD poate avea o platformă ca să forțeze suspendarea lui Iohannis.

Dan Bucura: Nu i-ar trebui și un motiv?

Silviu Mănăstire: Motivul îl pregătesc chiar săptămânile și lunile astea: președintele absent, președintele decuplat de la realitățile țării, președintele… cum să spun eu… nesigur, președintele fără agendă externă…

Dan Bucura: Cu niște comentarii la adresa unor sentințe judecătorești definitive poate iarăși…

Silviu Mănăstire: Corect. Povestea cu casa … forțarea procesului – o greșeală strategică a președintelui. Trebuia să o lase acolo – am pierdut definitiv și irevocabil, nu mai forțez. Deși dreptul lui de justițiar era să meargă mai departe, dar în calitatea de președinte trebuia să dea un exemplu – domnule, cu o sentință definitivă și irevocabilă, nu mai forțez. Deci, eu zic că da! E cât se poate de posibil…

Dan Bucura: Și ai vorbit de Ponta. Se reinventează Ponta? Crezi că apare iarăși pe cai mari sau pe un cal alb?

Silviu Mănăstire: Nu-l vor mai lăsa. El dorește. E un om tânăr, politic, dă din coate, are o platformă, are o imagine, susținere bună. Dar imaginea lui Ponta este bună într-o parte din interiorul PSD. Repet, dă din coate, dar nu-l vor mai lăsa. Vremea lui Ponta s-a încheiat

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.