Nu sunt necesari prea mulți bani ca să fii în formă. Nici de foarte mult timp. În schimb, îți trebuie voință.

Dieta cu apă te va feri de chinuri inutile, iar nu puține sunt testimonialele celor care au încercat deja și au reușit. De exemplu, o femeie a topit 12 kilograme în trei săptămâni.

În nicio lună vei avea cu 12 kilograme în minus. Suna bine, nu-i aşa? Iată ce ai de făcut ca să ajungi la aceste rezultate:

Cum decurge dieta cu apă? Iată paşii pe care trebuie să-i urmezi:

1. În primul rând, în fiecare dimineaţă, bea un pahar mare de apă călduţă în care ai stors şi jumătate de lămâie. Astfel, îţi vei curăţa organismul de toxine.

2. Trebuie să bei apă toată ziua, din jumătate în jumătate de oră. Nu ai voie în timpul acestei diete niciun strop de alcool şi niciun fel de suc acidulat sau neacidulat cumpărate din comerţ. Şi, din păcate, nu este indicat să consumi nici cafea. În schimb, ai liber la apă plată necarbogazoasă şi ceai verde, negru, din petale de trandafiri. Mai poţi bea şi limonadă, care să nu conţină zahăr şi niciun alt fel de îndulcitor, de lămâie şi grapefruit, dar nu mai mult de un pahar de 200 de ml la două zile.

3. O altă regulă pe care nu trebuie să o încalci niciodată, este să bei înainte de fiecare masă, 200 de ml de apă.Este recomandat ca această apă să fie de la frigider, apa rece acelerează metabolismul.

4. Şi înainte de culcare, trebuie să bei un pahar de apă. Neapărat. Nu trebuie să-l dai pe gât, el trebuie savurat ca un ceai.

Sursa: a1.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.