SLIDE

1 octombrie, Ziua Bunicilor

La propunerea senatorului PNL, Vasilica Steliana Miron, prima zi din luna octombrie a devenit Ziua Bunicilor. Senatoarea Miron consideră că „Ziua bunicilor este un gest simbolic, prin care putem să le arătăm bunicilor noștri că îi apreciem, îi iubim și le suntem recunoscători pentru tot ceea ce au făcut”.

Klaus Iohannis vine la Suceava

Marți, 23 septembrie, Klaus Iohannis vine la Suceava, unde se va întâlni cu membrii organizațiilor PNL și PDL.

Hotelul Clasic, cămin pentru studenții Erasmus

Deoarece tot mai mulți studenți solicită un loc de cazare pe parcursul studiilor, universitatea suceveană va pune la dispoziția acestora corpul N al instituției, cazarea din acest corp fiind însă destinată doar acelor candidați care fac parte din programul Erasmus.

Patru primării amendate

Astăzi este ultima zi pentru tipărirea listelor electorale iar pe data de 22 septembrie, primarii și secretarii primăriilor trebuie să participe la o ședință de instruire pe tema alegerilor prezidențiale, unde urmează să li se prezente calendarul ce trebuie respectat şi măsurile ce trebuie luate.

Locuri de muncă vacante în Suceava

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava pune la dispoziția șomerilor, pentru această săptămână, mai multe locuri de muncă, în special în domeniul confecțiilor. De asemenea, locuri vacante există și pentru economiști, manageri generali, pentru persoanele cu calificare în industria alimentară sau pentru cele calificate în domeniul tehnic.

Zi cu mare fast pentru pompierii suceveni

Pompierii români au aniversat sâmbătă, 13 septembrie, 166 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, din 13 septembrie 1848. Atunci s-a scris cu litere de aur istoria țării, pe frontispiciul căreia se regăsesc năzuinţele de libertate socială, independenţă şi unitate naţională ale poporului român. Ducând mai departe tradiţia Armei, pompierii au respectat şi îndeplinit cu abnegaţie misiunile încredinţate nobilei profesii de salvator.

Clopoţelul a sunat pentru elevii suceveni

A început școala și peste tot s-au organizat festivități de deschidere a noului an de învățământ, la care au participat autorități județene, dar și parlamentari. Președintele Consiliului Județean Suceava a făcut un tur de forță pe la mai multe școli, din Suceava și Fălticeni, iar primarul Ion Lungu a fost la deschiderea a 11 unități de învățământ. Prefectul Florin Sinescu a fost la unitățile de învățământ din Rădăuți și la Colegiul Spiru Haret, în timp de senatorul PSD, Ovidiu Donțu, a ales să meargă la școlile din Suceava și din Fălticeni.

Comorile Muntelui, o „comoară” de festival

Cu toate că a fost prima ediţie a festivalului Comorile Muntelui, încă de la primele ore ale dimineţii succesul era garantat de numărul mare de spectatori prezenţi pe masivul Rarău.

Victor Ponta a inaugurat o grădiniță la Dumbrăveni

Premierul României, Victor Viorel Ponta, a fost duminică, 14 septembrie, cu o zi înainte de începerea anului școlar, la inaugurarea unei grădinițe din comuna Dumbrăveni. Primarul PNL de Dumbrăveni, Ioan Pavăl, a afirmat că în localitate sunt 2.800 de copii şcolari şi preşcolari, dintre care 190 vor beneficia de noua grădiniţă.

Vot unanim pentru Victor Ponta la Coferința PSD Suceava

Vineri, 12 septembrie, cei aproximativ 900 de membri PSD Suceava, adunați în sala mare a Casei de Cultură, au votat în unanimitate ca Victor Ponta să fie candidatul partidului la alegerile prezidențiale din această toamnă.

Biroul Vamal de la Vicovu de Sus se va deschide pe 19 septembrie

La data de 10 septembrie 2014 s-a aprobat deschiderea Punctului Internațional de trecere a frontierei și a Biroului vamal de frontieră Vicovu de Sus (România) și Krasnoilsk (Ukraina). Noul punct de frontieră va funcționa cu 37 de polițiști de frontieră și 14 lucrători vamali, iar deschiderea acestuia se dorește a fi la data de 19 septembrie.

Aerogara aeroportului Salcea, finalizată în această toamnă

Aerogara Aeroportului „Ștefan cel Mare” va fi finalizată în această toamnă. Terminalul din Salcea va dispune de cele mai moderne dotări, iar ultima etapă privind modernizarea aerogării va fi realizată de către firma Test Prima, din Suceava.

Pregătiri pentru campania electorală

Deoarece se apropie campania electorală și implicit alegerile prezidențiale, tuturor prefecților din țară le revine sarcina de a organiza acest proces electoral, pentru desfășurarea lui în cele mai bune condiții. În județul Suceava, prefectul Florin Sinescu se va ocupa de cele necesare efectuării acestor proceduri.

Studenții critică organizarea pripită a programelor postliceale în universități

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), reprezentanta studenților români la nivel național și internațional, face un apel către universitățile din România, prin care le solicită să transmită informații corecte despre procesul de admitere la programele postliceale pe care le oferă din această toamnă și critică Ministerul Educației Naționale pentru modul pripit în care a reglementat aceste programe în universități. Vă redăm mai jos comunicatul integral remis de ANOSR.