Joi, 23 ianuarie, în jurul orei 12.08, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control pe DN 29 din comuna Dumbrăveni, autoturismul condus de un tânăr de 21 de ani din comuna Siminicea.

Potrivit IPJ Suceava, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice în perioada 20.01.-18.04.2020.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.