Luni, 25 martie 2019, la ora 13.00, o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus a oprit pentru control pe strada Calea Cernăuţi din localitate, autoturismul condus de un localnic de 35 de ani.
Potrivit IPJ Suceava, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns