Președintele României propune ca mesajul să fie prezentat Parlamentului la data de 9 mai, ora 12:00.
„Stimate Domnule Preşedinte,
În conformitate cu prevederile art. 88 din Constituția României, republicată, doresc să adresez Parlamentului un mesaj cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la Proclamarea Independenței de Stat a României, precum și cu ocazia Zilei Europei. Vă propun ca data prezentării mesajului în ședința reunită a celor două Camere ale Parlamentului să fie 9 mai 2017, ora 12:00. Vă rog să primiţi asigurarea întregii mele consideraţii”, a scris preşedintele.