Evenimentul, organizat de Primăria comunei Arbore, va alea loc începând cu orele 16:00, la Căminul Cultural Arbore.
Cei care le vor încânta pe doamnele și domnișoarele prezente la eveniment sunt membrii Ansamblului Luca Arbore, copiii școlii Luca Arbore și Becica Adriana, care va organiza o expoziție de pictură.
„Vor fi dansuri populare, vor fi dansuri de societate, va fi și o solistă venită de la Chișinău, este vorba de Viorica Oprea, vor fi și solistele noastre autohtone, tinerele speranțe ale comunei”, a declarat Dan Tiperciuc, primarul comunei Arbore.
De asemenea, vor fi premiate cele mai bune cinci mame din comună, mamele care se interesează de educația copiilor.
Intrarea la eveniment este liberă.