„Am participat în aceste zile, alături de Excelența Sa Lord Mayor Des Cahill, în Irlanda – oraşul Cork, la proiectul „Dezvoltare inteligentă pentru oraşe europene 2014-2020” finanțat de Uniunea Europeană. Discuțiile cu primarul orașului, au avut loc la Primăria din Cork, unde m-am întâlnit cu Excelența Sa şi, de asemenea, la Universitatea din Cork”, a precizat Ion Lungu.
Ion Lungu a vizitat mai multe obiective din oraş care folosesc soluții inteligente în gestionarea energiei, reciclarea deșeurilor şi parcări.
„Am prezentat Strategia municipiului Suceava privind energia verde (biomasa, iluminat cu leduri, transport electric) care a fost apreciată în cadrul proiectului şi în discuțiile bilaterale avute cu primarul orașului Cork”, a mai precizat Ion Lungu.