Guvernul României a publicat în Monitorul Oficial un Ordin prin care municipiul Suceava va primi o sumă de bani în vederea reabilitării sistemului de transport și distribuție a energiei termice.

Concret, municipiul reședință de județ va primi 5,4 milioane de lei, iar banii vor fi folosiți pentru continuarea lucrărilor începute anul trecut în Centru, Zamca și Obcini.

„Cu aceşti bani vom finaliza lucrările începute anul trecut în zona centrală – strada Ioan Vodă Viteazu, în Zamca şi Obcini. Sperăm să vină banii la timp, nu la final de an sau să fie înjumătăţiţi”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.
Și municipiul Vatra Dornei are alocată suma de 3,2 milioane de lei, pentru reabilitarea rețelelor de termoficare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.