Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a făcut anul aceasta, conform datelor de la 15 octombrie, plăţi de 656 de milioane de euro, din care 415 milioane de euro pentru investiţii, conform directorului general al AFIR, Mihai-Liviu Moraru.
„Anul curent a fost unul în care a trebuit să schimbăm foarte multe lucruri din mers.
Rezultatul pe care l-am obţinut este o plată de 656 de milioane de euro, bani europeni care au intrat în ţară, din care 415 milioane au ajuns în investiţii, în lucruri cuantificabile, clare şi benefice pentru agricultura şi satul din ţara noastră. Este o cifră care, comparând-o cu cea de anul trecut, de 524 de milioane de euro, reflectă efortul depus la nivelul AFIR”, a declarat Mihai Moraru.
Potenţialul agriculturii româneşti este uriaş, dar sunt elemente care perturbă domeniul
Potenţialul agriculturii româneşti este uriaş, dar, din păcate, acest domeniu are elemente care ne perturbă, spune suceveanul Mihai-Liviu Moraru, aducând în atenţie traderii de cereale. Oficialul AFIR explică:
„Lucrurile s-au agravat şi au apărut în timp, monopolul pe seminţe, monopolul pe partea de zootehnie, problemele la nivel european. Sunt lucruri care s-au agravat în timp. Ar trebui ca, în următoarea perioadă, să acordăm o importanţă extrem de mare componentei de depozitare-procesare pentru că de multe ori traderul ajunge să impună nişte preţuri”, a subliniat directorul AFIR.
În opinia sa, dezvoltarea capacităţii de depozitare-procesare, coroborată cu dezvoltarea fermelor de familie, plus dezvoltarea formelor asociative ar reprezenta un lanţ de soluţii care ar putea şi ar trebui „să dea tonul pentru viitoarea perioadă în ceea ce înseamnă şi reprezintă agricultura românească”.
Lasa un raspuns