Consilierii locali suceveni au votat joi, 27 mai,  în ședința Consiliului Local, noul regulament de închiriere a trotinetelor electrice. Potrivit proiectului de hotărâre, este interzisă ridicarea altei trotinete atâta timp cât utilizatorul nu a închis cursa cu trotineta ridicată anterior. Este interzisă închirierea trotinetelor electrice pentru persoane care nu au împlinit 16 ani, pentru transportul de pasageri sau de animale de companie, pentru a participa la curse (sărituri, demonstrații de echilibristică), pentru a fi închiriate la terți și de persoane care depășesc 100 kilograme. Totodată, noul regulament prevede și că abandonarea sau deteriorarea trotinetei se va sancționa cu amenzi între 200 lei și 400 lei, utilizarea de două persoane în același timp, izbirea la andocare, nerespectarea zonei marcate în aplicație și folosirea unei trotinete defecte cu amenzi între 400 lei și 600 lei, iar deteriorarea standului de încărcare și utilizarea trotinetei de către persoane sub 16 ani cu 600 lei – 1.000 lei. Trebuie precizat că amenzile vor fi aplicate de către polițiștii locali.

Primăria Suceava a achiziționat  50 de trotinete electrice, 12 standuri de încărcare și echipamentele aferente pentru închiriere prin intermediul aplicației EcoRide, iar tarifele sunt de 0,50 de lei pornirea și 0,40 de lei minutul (în cazul în care utilizatorul parchează trotineta în stand, prețul se reduce la 0,30 lei minutul). Durata de folosință a trotinetei electrice este de maxim 2 ore, după care contul persoanei respective va fi suspendat. Deblocarea trotinetei este posibilă doar atunci când nivelul bateriei este de cel puțin 30%, cu o folosință ulterioară de aproximativ 15 minute. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.