Direcția de Sănătate Publică Suceava a anunțat că începând de marți, 14 iulie, se vor face teste la cerere, pentru sucevenii care doresc să călătorească în perioada următoare și au nevoie să dovedească faptul că nu sunt infectați cu coronavirus.

Prețul unui astfel de test este de 250 de lei.

Ministerul Sănătăţii a transmis, sâmbătă, lista completă a centrelor de testare, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care doresc să călătorească în Grecia şi care, începând cu 15 iulie, trebuie să prezinte un test molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19 efectuat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene, se menționează într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.

La nivelul județului nostru sunt doar două unități medicale acreditate să efectueze aceste testări. Este vorba despre Direcția de Sănătate Publică Suceava și Spitalul Județean.

 

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.