Locuitorii din Suceava, Botoșani, Tulcea, Baia Mare și Satu Mare sunt invitați să participe la campania de donare de sânge organizată în aria Programului Operațional Comun România-Ucraina (ENI CBC Romania-Ukraine 2014-2020), ca parte a celebrării Zilei Cooperării Europene.
Campania „Europa pentru TINE! Tu pentru VIAȚĂ! Fii DONATOR!” se va desfășura simultan în România și Ucraina, în perioada 18-20 septembrie 2019, în parteneriat cu centrele de transfuzie din toate capitalele regionale Tulcea, Botosani, Suceava, Baia Mare, Satu Mare (România), Cernăuți, Ivano-Frankivsk, Uzhorod, Odessa (Ucraina).
Potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, programul a pregătit surprize pentru fiecare participant, iar fiecare donator va fi înscris automat la tombola al cărei premiu constă în 9 biciclete MTB, câte una pentru fiecare centru de transfuzie. Tragerea la sorți va avea loc pe 26 septembrie 2019, ora 14:00 și va fi transmisa în direct pe pagina de Facebook a programului ENI CBC Romania-Ukraine 2014-2020!
Centrele unde cei interesați sunt așteptați pentru donarea de sânge:
ROMÂNIA:
* Suceava – Centrul de Transfuzie Sanguină Suceava – B-dul 1 Mai nr.11
* Satu Mare – Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare – Str. Careiului nr. 26
* Baia Mare – Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș – Str. G. Coșbuc, nr. 20/C
* Botoșani – Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani – Str. Marchian nr. 9
* Tulcea – Centrul de Transfuzie Sanguină Tulcea – Str. Alunisului 15
UCRAINA:
* Zakarpattia – Centrul regional de transfuzie sanguină Transcarpatia – Str. Lva Tolstogo nr. 15, Uzhorod
* Ivano Frankivsk – Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Ivano-Frankivsk – Str. Stepan Banderi nr. 23
* Cernăuți – Institutul Municipal ”Centrul Regional Sanguin Cernăuți” – Str. Ukrainska NR. 36, Cernăuți
* Odessa – Institutul Municipal ” Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Odessa” – Linia Biskvitnyi nr. 2, Odessa
Pentru alte detalii, consultați site-ul programului, www.ro-ua.net.
Lasa un raspuns