„Având în vedere persoanele din PSD cu care aceasta este prietenă, dar și discuțiile din ultima perioadă, ne fac să tragem această concluzie, aproape evidentă. De altfel, și apariția sa masivă în presă, din ultima perioadă, nu pare a fi deloc întâmplătoare. Vom vedea până la sfârșit pe mâna cui va rămâne acest partid”, precizează sursa respectivă.
Maricela Cobuz este astăzi deputat PSD, în alegerile parlamentare aceasta ocupând onorantul loc 2 pe lista Partidului Social Democrat. Prezența sa pe această listă a fost o surpriză pentru social-democrații din județ, care nu auziseră până atunci de ea, însă, iată că, aceștia s-ar putea să aibă șansa să o cunoască îndeaproape, dacă amintim faptul că, surse importante din partid confirmă zvonul că aceasta ar putea fi președinta PSD Suceava.
Privind retrospectiv în activitatea deputatului Maricela Cobuz se pare că aceasta are susținerea Organizației Municipale a PSD Suceava, având în vedere faptul că aceasta a avut deja întâlniri cu grupul de consilieri locali PSD și se pare că astfel de întâlniri vor continua.
De asemenea, încă o confirmare a faptului că aceasta se pregătește de șefia PSD este și faptul că, de curând, în Parlamentul României, aceasta a fost singurul parlamentar PSD de Suceava care a votat ÎMPOTRIVA unui proiect de importanță națională.