Locuitorii comunei Cornu Lunci au participat, cu mic, cu mare, pe 3 iulie, la ziua comunei. Cu această ocazie s-a organizat a doua ediție a Festivalului Produselor Tradiționale, festival inițiat în anul 2015 de către primarul ales și reales, Gheorghe Fron.

 

cornu luncii 2Cei prezenți au putut savura din roșiile de la Sasca Nouă, merele de la Rădășani sau din produsele tradiționale din brânză.

La eveniment au fost prezente numeroase oficialități, precum senatorul Ovidiu Donțu, Alexandru Rădulescu, primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, primarul comunei Baia, Maria Tomescu, primarul comunei Forăști, Brăduț Avramia, primarul comunei Vadu Moldovei, Maricel Iacob, primarul comunei Fântâna Mare, Vasile Mucenița, primarul comunei Preotești, Ion Vasiliu, primarul comunei Drăgușeni, Lică Vasile Cepoi, fostul viceprimar al orașului Dolhasca, Iulian Ghiorghiță, precum și Dan Adomniței și prefectul județului Suceava, Constantin Harasim. De asemenea, a fost prezent și primarul din comuna Boghicea, județul Neamț, Cazamir Mihai. Acesta din urmă este primarul din locul unde s-a născut Gheorghe Fron.

„Festivalul Produselor Tradiționale este un festival care s-a realizat din dorința de a arăta tuturor lada de zestre care a rămas moștenire de la strămoșii noștri”, a declarat primarul Fron.

Acesta a precizat că este o mare bucurie să îi cinstească și să îi facă cetățeni de onoare pe oamenii de seamă, precum profesori universitari și academicieni, doctori, ingineri, care s-au născut pe aceste meleaguri.

„Anul acesta este anul școlii. Cinstim pe toți învățătorii și toți profesorii care au ieșit la pensie și au muncit cel puțin 30-40 de ani în slujba școlii, în toate satele din Cornu Luncii”, a mai precizat Gheorghe Fron.

Senatorul Ovidiu Donțu speră ca cea de a doua ediție a Festivalului Produselor Tradiționale să aducă o nouă energie dinamicii fenomenului cultural în comuna Cornu Luncii, și de ce nu, și în județul Sucevei.

„Vreau să îl felicit cu această ocazie pe primarul Gheorghe Fron pentru această idee, pentru lupta cu produsul tradițional, pentru a duce mai departe lada de zestre a strămoșilor noștri. Am avut o componentă comună în această luptă. Am reușit să conving colegii senatori și deputați și să adoptăm Legea «51% produse românești în supermarket-uri». Este o luptă pentru produsul românesc, pentru munca cetățenilor din Cornu Luncii, pentru ca în supermarket-uri să avem mâncare sănătoasă și românească. Doresc să vă spun că aveți unul din cei mai bătăioși primari, care în ultimii patru ani s-a bătut pentru proiectele comunei Cornu Luncii. A fost o muncă de echipă”, a declarat senatorul Ovidiu Donțu.

Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, a declarat că se află într-o comună cu oameni valoroși, cu oameni deosebiți și frumoși.

„Știu că aveți oameni importanți și deosebiți. Și mă refer la cei din Armata Română, la cei din cadrul militar și celor care ne fac cinste. Aici în Cornu Luncii văd oameni extraordinari și muncitori. Îmi place să văd că aici mergeți pe produse naturale și sănătoase, pe care ni le dorim cu toții. Știu că aveți și ii, și cămăși tradiționale, pe care abia aștept să le văd”, a declarat Harasim.

 

Diplome de excelență acordate cadrelor didactice din comună

cornu luncii 3Activitatea festivalului a început prin înmânarea diplomelor de excelență și a titlurilor de „Cetățean de Onoare”, oferite de către Primărie și Consiliul Local Cornu Luncii, cadrelor didactice cu activitate absolut deosebită la cele nouă școli din comună.

Diplome de excelență s-au acordat directorului Vasilovici Elvira, Vasilovici Ion, fost director și viceprimar al comunei Cornu Luncii, Vodă Ioan, post-mortem, director al școlii din Băișești, doamnei Ivăncescu Virginia, Viorica Vultur, profesor la Băișești, Vultur Petru, profesor și fost primar al comunei, învățător Vasiliu Mugurel, Vultur Alexandru, de la școala Băișești și fost viceprimar al comunei.

Profesorii de la școala din Brăiești au primit, de asemenea, diplome de excelență. Aceștia sunt profesorul și fostul director Pohoață Constantin, Caisem Vasile, fost director al școlii, Cașvan Maria, Cașvan Gheorghe, Tănase Rodica, fost director al școlii, Tănase Gavril, Lateș Maria, Cașvan Maria și Pohoață Valeria.

Diplome de excelență s-au acordat și profesorilor și învățătorilor ai școlii din Cornu Luncii. Au primit diplome profesorul Zoița Elena, care a fost profesor de matematică aproape 40 de ani și care a pregătit foarte mulți elevi care au ajuns departe. De asemenea, profesor de limba franceză, Șandru Viorica, Vasiliu Elena, profesor de matematică, Ungureanu Gheorghe, învățător și fost director, Ungureanu Adosita, învățătoare, au obținut diplome de excelență. Nu în cele din urmă, profesorilor Iuriniuc Mălina, Ghiuță Virgil, Vatrici Valentina, Atodiresei Didina, Tătaru Niculai, Cora Margareta.

Foștilor directori al școlii din Dumbrava, Pelinaru Veronica și Zaharescu Pavel, care și-au dedidat peste 40 de ani din viață pentru a preda și a învăța copiii din Dumbrava.

Școala Sasca Mică: învățător Margareta Negura, profesor Nicoleta Melticiuc, Brădățanu Viorica,

Școala Sasca Mare: diplomă post-mortem învățătoarei Agavriloaie Melexina, educatoare Busuioc Adriana, profesor Plăcintă Elena, profesor Ursulescu Elena.

Păiseni: profesor Luca Mariana și profesor și fostul director al școlii, Luca Ilie, profesor Avădanei Viorica.

Școala din Șinca: Vultur Adelina.

 

Titlul de „Cetățean de Onoare” al comunei Cornu Luncii

După acordarea diplomelor de excelență cadrelor didactice ale școlilor din întreaga comună, festivitatea a continuat cu acordarea diplomelor de „Cetățean de Onoare”.

Acestea au fost acordate personalităților care au făcut și care fac cinste comunei:

  • scriitorului Fănuș Neagu, scriitor născut în Brăila și care care o soră în Cornu Luncii, Vultur Nastasia, aceasta din urmă, primind și ea titlul de cetățean de onoare;
  • profesorului și fostului director al școlii nr. 3 din Suceava, Ciurlă Constantin;
  • directorului Școlii Gimnaziale Mălini, Davidel Viorica;
  • directorului adjunct de la școala din Baia, Iacob Pansela;
  • directorului de la școala din Rădășeni, Ciobîcă Alina;
  • Davidel Daniel, inspectorul la Direcția de Sport Suceava;
  • Aldea Dumitru, născut în Băișești, care a fost un director extraordinar la o întreprindere  renumită din Pașcani în perioada regimului Ceaușescu;
  • Târnăvan Gheorghe, director la Vinia Iași;
  • Andronic Rodica, inspector la Banca Națională din Suceava;
  • Mugur Andronic, scriitor, istoric, arheolog, care pe parcursul multor ani, a scris foarte mult despre istoria și tradițiile din Cornu Luncii și din Bucovina;
  • Luca Nadina Raluca, doctorand în Marea Britanie și care lucrează la Universitatea din Nottingham;
  • Pelinaru Mihăiță, maior la ISU Suceava;
  • Vasiliu Mugurel, învățător și istoric, cel care scrie monografia satului Băișești, și care, în 2 săptămâni va scoate cartea din tipar;
  • Florea Grigore, care este alături de Primărie și de tot ce se face în comună, cel care pune cel mai mult suflet și care a fost alături la toate greutățile din comună;
  • Pîrlac Vasile și Mihai, și Gherman Ștefan, care au reușit să transforme comuna Cornu Luncii de la intrarea dintre Mălini, care arată extraordinar de frumos;
  • Zoița Nicoale Cătălin, un mare fizician;
  • Rusu Ilisei, cel care a înființat grupul „Ciobănașul” din Băișești;
  • Luca Silviu.
  • Grandel Claudiu Andrei.

 

Muzica populară a fost pe gustul celor prezenți

cornu luncii 4După acordarea diplomelor și titlurilor de cetățean de onoare al comunei, festivalul a continuat cu muzică populară, interpretată de Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Grupul Folcloric „Mugurașii” din Cornu Luncii, Ansamblul Folcloric „Floare de Mălin” din Mălini și Grupul Folcloric „Bundița” din Brăiești.

„Felicitări pentru cetățenii de onoare și pentru întreaga populație a comunei. Suntem mândri că avem oameni învățați și care ne fac cinste”, a conchis primarul comunei, Gheorghe Fron.

În cadrul evenimentului, mai multe familii care au împlinit 50 de ani de căsătorie, au fost felicitați de către primar și au primit diplome.

Seara s-a terminat cu un extraordinar Bal al Gospodarilor, unde atmosfera a fost întreținută de Marius Fălticeneanu și formația „Portativ”.

 

 

 

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.