Olărean se întoarce acasă

Primarul suspendat al municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, arestat în luna septembrie, se întoarce acasă marți, 4 noiembrie. Acesta va veni însă încătușat, fiind chemat într-un alt proces penal la Judecătoria Rădăuți.

Judecător de la Rădăuți, cercetat în dosarul de mită Babiuc-Dâmbu-Bărbuță

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de inculpata Daniela Mariana Prandea, judecător la Judecătoria Rădăuți, pentru luare de mită şi complicitate la șantaj.

Percheziții DNA la afaceriști, procurori și judecători suceveni

Duminică dimineaţă, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează 14 percheziţii în municipiile Suceava şi Rădăuţi, dar şi în alte localităţi sucevene, într-un dosar ce vizează fapte de corupţie judiciară, acestea având loc la sediile unor instituţii judiciare, societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane.