Acuzații grave aduse unui preot și unui ofiţer de poliţie judiciară cu grad profesional de subcomisar

Luare de mită, trafic de influență, dare de mită, fals în declarații și cumpărare de mită, sunt capetele de acuzare pentru care au fost învinuiți Popescu Florin Vasile, ofițer de poliție judiciară cu grad profesional de subcomisar în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Serviciul de Investigații Criminale, Palabiyik Nihat, administrator de firmă, Stănescu Ovidiu, persoană fără ocupație, Stănescu Busuioc, persoană fără ocupație și Merlă Daniel Vasile, preot la Parohia „Sfântul Ioan” Siret.

1.050 de euro mită, pentru a nu-i fi suspendată exercitarea dreptului de a conduce

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Pintescu Constantin, cercetat sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, constând în aceea că la data de 05.01.2016 a oferit şi a dat unui lucrător de poliţie, din cadrul Poliţiei municipiului Suceava – Biroul Rutier, suma de 50 euro pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu legate de constatarea, cercetarea şi sancţionarea unor contravenţii la regimul rutier săvârşite la data de 17.12.2015, iar în cursul aceleiaşi zile, a mai dat lucrătorului de poliţie suma de 1.000 euro în acelaşi scop.