A fi om – artă sau destin?

Suntem oameni. Oameni obişnuiţi. Orice am mânca, orice am bea, orice am visa şi orice am face, faptul că respirăm acelaşi aer ne determină să înţelegem că facem parte din aceeași specie.

Maria Țăranu, harnicie si pricepere la un loc

Maria Țăranu, din comuna Poiana Stampei, este recunoscuta in toata tara, pentru produsele pe care le pregateste, dar si pentru harnicia sa. Dornici, am vrut si noi sa-i aflam povestea.

Comuna Cornu Luncii, în straie de sărbătoare

Comuna suceveana Cornu Luncii a sarbatorit intr-un mod aparte ziua Sf. Apostoli Petru si Pavel. Astfel, cel care se afla la carma acestei comune, a organizat in aceasta zi, atat Zilele Comunei, cat si Festivalul Produselor Traditionale din Cornu Luncii.

Hoinar in Bucovina- Comuna Vadu Moldovei

Echipa emisiunii ”Hoinar in Bucovina” va prezinta un meleag de legenda, in acest Eden Carpatic, numit Bucovina. Este vorba despre comuna Vadu Moldovei.

Hoinar în Bucovina- Comuna Cornu Luncii

Zilele de mai ne-au purtat si noua pasii, prin mandra Bucovina, mai exact prin comuna Cornu Luncii. Mandra comuna, cu oameni vrednici, harnici dar si ambitiosi, am gasit aici. Drept dovada, doua zile am umblat zi-lumina prin comuna , si n-am avut vreme sa ne plictisim. De la scoala la Biserica, de la Florarie la Muzeu,de la fermier,la cel care da viata lemnului prin mobila pe care o realizeaza, si tot asa, iar timpul nu ne-a iertat, si a trecut.