Copiii, invitați la Carnavalul Toamnei de la Shopping City Suceava

Shopping City Suceava invită toți copiii la Carnavalul toamnei, eveniment la care vor putea să se bucure de numere de magie, concursuri și multă distracție alături de magicianul Augustin, duminică, 30 octombrie 2016, pe zona de food, începând cu ora 13:00.

CSM Dorna, dublă campioană națională

Sâmbătă, 22 octombrie, la Băile Felix, a avut loc Campionatul Național de Cros, criteriu de selecție pentru Campionatul Balcanic de cros de la Cuprija-Serbia din 5 noiembrie și Campionatul European de cros din data de 12 decembrie din localitatea Chia-Italia

Șapte burse oferite de Holzindustrie Schweighofer Rădăuţi studenților de Facultatea de Silvicultură din cadrul USV

Sâmbătă, 22 octombrie, a fost o zi cu emoţii pentru studenţii Universităţii „Ştefan cel Mare” care au aplicat la programul de burse oferite de Holzindustrie Schweighofer Rădăuţi. Compania a oferit 7 burse pentru studenții Facultății de Silvicultură, valoarea totală a acestora fiind de 56.000 lei, pentru întreg anul universitar 2016-2017.

Procesele cu proprietarii rău-platnici, mai rapide

Asociațiile de proprietari vor putea da în judecată locatarii care nu își plătesc dările după doar 45 de zile, dacă propunerea legislativă privind modificarea şi completarea art.50 din Legea nr. 230/2007 va fi votată. Proiectul abia a fost pus în dezbatere publică la Senat, care este prima cameră sesizată.

Calendarul zilei de 24 octombrie

În anul 1933  s–a născut actriţa Draga Olteanu–Matei, apreciată interpretă de comedie pe scenă (Teatrul Naţional, Bucureşti), în film (“Cucoana Chiriţa”, “Buletin de Bucureşti”, „Pistruiatul”, „Ilustrate cu flori de câmp”), şi la televiziune.
article placeholder

Remedii naturiste pentru răceală

V-aţi gândit că unele dintre cele mai eficiente remedii împotriva răcelilor, virozelor sau infecţiilor pot fi găsite cu uşurinţă în propria cămară?

De ce e bine să mănânci cartofi dulci

Având un gust dulce şi cremos, cartofii dulci sunt un mod sănătos de a satisface o poftă de carbohidraţi. Cartofii dulci sunt o sursă moderată de calorii, dar conţin carbohidraţi sănătoşi, cum ar fi fibrele, care ajută la pierderea în greutate. Mai mult decât atât, unele dovezi preliminare demonstrează cum cartofii dulci au anumiţi compuşi care te pot ajuta să slăbeşti.

Cinci beneficii ale cititului

Ce poate fi mai frumos decât să te laşi cuprins de lumea magică a poveştilor dintr-o carte? Pentru mulţi dintre noi, cititul este o metodă de relaxare şi de evadare din stresul zilnic, însă medicii îi atribuie numeroase beneficii pentru sănătatea noastră mintală.