Festivalul județean de poezie „Nichita în luna lui Marte”, la Vatra Dornei

Primăria municipiului Vatra Dornei, prin Casa de Cultură „Platon Pardău”, în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Societatea Scriitorilor Bucovineni și Inspectoratul Județean Școlar Suceava, organizează ediţia a XI-a a Festivalului judeţean de poezie „Nichita în luna lui Marte”, în ziua de 31 martie 2017, la Vatra Dornei.

Tinerii suceveni refuză locuințele ANL

„Este pentru prima oară în istorie, de când sunt primar, când există 22 de locuri libere la ANL”. Declarația îi aparține primarului municipiului Suceava, Ion Lungu, care și-a exprimat nemulțumirea cu privire la acest fapt.

„Harap Alb”, la Auditorium „Joseph Schmidt”

Teatrul Fabulinus, Casa de Cultură a Studenților Suceava și Universitatea „Ștefan cel Mare" Suceava au plăcerea să vă invite marți, 28 februarie, de la ora 19:00, la Auditorium „Joseph Schmidt”, la spectacolul „Harap Alb”, după Ion Creangă, în regia lui Ioan Crețescu.

Razii în piețele din Suceava

Începând cu data de 5 februarie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a declanşat „Operaţiunea Scut 2017” prin intensificarea controalelor la frontieră, în trafic, dar şi în pieţe, târguri şi oboare, pentru combaterea traficului ilicit de ţigarete la frontierele U.E.