Suceava sta foarte bine la culturile de primavara

Seful Directiei Agricole Suceava, Vasile Costan, a declarat pentru sucevalive.ro faptul ca, la capitolul culturilor de primavara, judetul Suceava sta foarte bine, fiind insamantate peste 90% din terenurile agricole.

Cultura de rapiță, la Suceava, compromisă

In judetul Suceava, cultura de rapiță a fost compromisă, în acest an, pe o suprafață de aproximativ 60 % din terenurile însămânțate în toamna anului trecut. Motivul este înghețul suferit peste iarnă.

Seceta provoacă pagube fermierilor suceveni

Fermierii suceveni se plâng tot mai des din cauza secetei existente la nivelul județului. Aceștia au mari probleme cu însămânțarea culturii de toamnă, tot din cauza secetei, cultura de rapiță având de suferit.

Fermierii din Bucovina învaţă agricultură în Franţa

Timp de trei zile, 12 fermieri și doi reprezentanți ai principalelor instituții agricole din județ vor fi în Franța, pentru o vizită tehnică de documentare, în vederea stabilirii unor parteneriate între agricultorii suceveni și cei francezi.

Vasile Costan, noul director al Direcției Agricole

Începând de marți, 5 august, Direcţia Agricolă Suceava are un nou director, în persoana lui Vasile Costan. Evenimentul de investire a avut loc la Direcția Agricolă, unde au participat vicepreședintele PSD al Consiliului Județean, ALexandru Rădulescu, subprefectul Atanase Nistor, fostul director Vasile Schipor și noul șef al Direcției, Vasile Costan.

Șef nou la Direcția Agricolă

Conducerea Direcției Agricole Suceava ar putea fi preluată de către Vasile Costan, având în vedere că lui Vasile Schipor i-a expirat interimatul.

Culturi semincere mai bogate în acest an

Suprafețele destinate culturilor semincere au crescut semnificativ anul acesta, față de anul trecut, a declarat Constantin Vasile Irinel, director executiv la Inspectoratul Teritorial Pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor din Suceava.