Sâmbătă, 31 august, în jurul orei 10.00, în timp ce patrula pe DJ 209G din comuna Ulma, un echipaj din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a observat un autoturism al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliție, a frânat brusc, a efectuat manevra de întoarcere și a demarat în trombă pe direcția Brodina – Ulma, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia  pe o distanță de circa 1 km, cu autospeciala de poliție având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, vehiculul fiind identificat ascuns în spatele unui imobil.

Potrivit IPJ Suceava, ulterior, conducătorul auto a coborât de la volan și a fugit, fiind urmărit, imobilizat și încătușat de polițiști, acesta fiind un localnic de 23 de ani.

În urma verificării autoturismului, polițiștii au identificat în interior 2.950 de pachete cu țigări de proveniență extracomunitară, bunuri pentru care, tânărul nu a putut prezenta documente legale de proveniență.

Țigările în valoare de circa 35.000 lei au fost confiscate, autoturismul a fost indisponibilizat, iar tânărul de 23 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.