Joi, 7 martie, la ora 23:36, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier, B.O.P. – Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc, în timp ce executau serviciul de monitorizare, supraveghere și control al traficului rutier, pe strada Calea Bucovinei din oraș, au oprit în trafic mașina condusă de un tânăr.

Este vorba despre Mihail O., de 31 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Bucovinei, a fost oprit pentru control. I s-a solicitat conducătorului auto să se supună testării cu aparatul etilotest, rezultatul acestei testări fiind negativ. În continuare, acestuia i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul DrugTest, rezultând faptul că acesta prezenta în organism substanțele psihoactive Methamphetamine și Cannabis-5 (THC-5).

Având în vedere faptul că tânărul a condus un autovehicul pe drumurile publice fiind sub influența substanțelor psihoactive, acesta a fost condus la sediul Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc în vederea prelevării de mostre biologice de sânge și urină.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub inluența altor substanțe”.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.