Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” prin Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava și Produs în Bucovina, organizează în perioada 8 aprilie – 1 mai 2022, pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava, TÂRGUL DE PAȘTI – PRODUS ÎN BUCOVINA.
În cadrul acestei manifestări vor fi invitați meșteri populari specializați pe diferite meșteșuguri, dar vor avea loc și ateliere demonstrative de încondeiat ouă. Nu vor lipsi produsele tradiționale gastronomice, specifice perioadei pascale.
Trebuie precizat că TÂRGUL DE PAȘTI – PRODUS ÎN BUCOVINA se deschide astăzi, începând cu ora 12:00.
Lasa un raspuns