Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut luni, în discursul rostit la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, că în ultimele două decenii şi-a făcut apariţia un alt tip de violenţă colectivă, aceea a străzii – „a mişcărilor de tip occupy, rezist, indignados, uniţi salvăm”, afirmând că această violenţă ia forme agresive, „amintind de Europa Centrală a anilor 1920 şi 1930”.
Tăriceanu a mai spus că “patologia violenţelor” mizează pe a generaliza neîncrederea în instituţiile democratice, iar mişcările de stradă din România sunt “mişcări sociale autonome”, reprezentând “cutii de rezonanţă ale unor grupări politice, ce ocupă de regulă funcţii la vârful statului”. El le-a mai spus diplomaţilor că orice ar spune pe plan extern despre România, vor fi întrebaţi despre corupţie, astfel că sarcina oficialilor este aproape „sisifică”.
„Scena pe care vreau să o aduc în atenţie este cea naţională. De vreo două decenii şi-a făcut simţită prezenţa în lumea occidentală, în democraţiile reprezentative, o altă formă de violenţă colectivă. Violenţa străzii, a mişcărilor de tip occupy, rezist, indignados, uniţi salvăm. Nu este vorba, cel mai adesea, decât de o violenţă de limbaj şi de atitudine. Încă rar, din fericire, această violenţă ia forme agresive, amintind de Europa Centrală a anilor 1920 şi 1930. În realitate, noul populism nu are nevoie de violenţa brutală a gestului, atâta timp cât obiectivul mişcărilor de stradă, de pe Wall Street până în Piaţa Victoriei, este acela de a instila neîncrederea societăţii în guvernele democratic alese, în reprezentarea politică şi în valorile liberale. Clasa politică a cărei legitimitate este dată de votul universal şi de procedurile parlamentare este prezentată ca fiind global coruptă şi incompetentă.”, a spus Tăriceanu în discursul său din cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.
El susţine că “patologia violenţelor” mizează pe a generaliza neîncrederea în instituţiile democratice, iar mişcările de stradă din România sunt “mişcări sociale autonome”, reprezentând “cutii de rezonanţă ale unor grupări politice, ce ocupă de regulă funcţii la vârful statului”.
„Această patologie a violenţei difuze, ce mizează pe generalizarea neîncrederii în instituţiile democratice, este prezentă, în proporţii diferite, în toate societăţile occidentale. Numai că, la noi, ea prezintă însă câteva trăsături agravante. Există deja suficiente probe că, în România, mişcările de stradă ce au loc cu repetiţie nu sunt mişcări sociale autonome. Ele sunt doar cutii de rezonanţă ale unor grupări politice ce ocupă de regulă funcţii la vârful statului, dar şi ale unor instituţii de tip special, atât parchete, cât şi servicii care, de cincisprezece ani, au creat pentru România un brand de ţară adoptat fără rezerve sau examinare critică de o parte a societăţii civile şi de presă. Acest brand este: România este o ţară coruptă. Clasa politică este coruptă. Acest brand de ţară, la care au lucrat cu sîrg politicieni, jurnalişti şi activişti civici a fost imediat adoptat de majoritatea cancelariilor occidentale. Ce ştim despre România? întreabă un ministru care-şi pregăteşte vizita oficială la noi sau un diplomat trimis în misiune în capitala noastră”, a mai afirmat Călin Popescu Tăriceanu.
De asemenea, acesta a afirmat că răspunsul spontan este că România este o ţară coruptă, iar şefi de stat, parlamentari europeni, şefi de partide şi jurnalişti spun că ţara şi politicienii ei sunt corupţi.
„Ştim, înainte de toate, că este o ţară coruptă, vine răspunsul spontan şi imediat. De unde ştim?, ar putea insista ipoteticul ministru sau diplomat care a aflat poate că în România se mai întâmplă şi unele lucruri bune, în planul creativităţii sau al dezvoltării economice de pildă. A, ştim chiar de la ei, soseşte răspunsul care încheie discuţia. Şefi de stat, parlamentari europeni, şefi de partide, jurnalişti, reprezentanţi ai ONG-urilor au explicat lumii cu insistenţă că ţara este coruptă şi că politicienii ei, cei de la putere în special, nu sunt decât nişte penali. Dacă privim în faţă această realitate, nu avem cum să nu constatăm că violenţa limbajului, violenţa limbii materne folosită pentru a proiecta în exterior o imagine deformată despre viaţa publică românească şi care poate produce efecte mai devastatoare pentru o ţară decât invazia unei armate străine”, a mai adăugat el.
Totodată, el le-a transmis diplomaţilor că sarcina lor este aproape “sisifică”.
„Aşa stând lucrurile, sarcina dumneavoastră, ca membrii ai corpului diplomatic şi consular al României, este una aproape sisifică. Orice aţi spune despre ţară, despre guvernare, despre societate, despre proiecte, despre dinamismul economic din ultimii ani va fi trecut în plan secund şi veţi fi întrebaţi despre corupţie. Iar dacă, din delicateţe diplomatică, cuvântul nu va fi rostit, veţi şti că el pluteşte în aer şi locuieşte în gândul interlocutorilor dumneavoastră. Tinerilor care studiază astăzi relaţiile internaţionale li se spune că arta tradiţională a diplomaţiei este cea de a distinge între prieteni şi duşmani, de a-i izola pe duşmani dacă nu reuşeşti să-i transformi în prieteni şi de a-i ţine pe prieteni cât mai aproape. S-ar putea ca pentru prima oară în istorie, duşmanii României să nu se mai afle în afara hotarelor, ci chiar în centrele de comandă ale puterilor statului român. Iar dumneavoastră, ca diplomaţi, nu sunteţi formaţi să neutralizaţi acest tip de duşmani ai României. Şi în această privinţă, ştiinţa diplomatică pe care aţi acumulat-o nu vă va fi de mare folos. Trebuie să vă bizuiţi din nou pe puterea dumneavoastră de convingere, pe credibilitatea de care reuşiţi să vă bucuraţi cu titlu personal, pe discernământul cu care veţi reuşi să navigaţi printre prejudecăţile şi stereotipurile pe care unii dintre compatrioţii noştri de la cel mai înalt nivel s-au străduit să le creeze şi să le consolideze”, a continuat Tăriceanu.
Lasa un raspuns