Teatrul neaccentuat

Am vorbit deja despre Eric Deniaud, iar despre tragedie mă abţin să-mi dau cu părerea deoarece este un gen care nu mă atrage aşa că voi dedica acest articol comediei Trei nopţi cu Madox şi interpretării ei minunate de către Teatrul dramatic Fani Tardini din Galaţi.
Acest articol a avut nevoie de timp ca să poată fi scris deoarece am avut şi eu nevoie să îl găsesc pe Madox pentru a putea vorbi liniştit despre ce se întâmplă în spectacol.
De la început trebuie să spun că geniul lui Matei Vişniec îl ajută să scrie scenarii ideale care permit atât regizorilor cât şi actorilor o mare libertate de exprimare. Astfel, piesele sale includ porţiuni în care actorii improvizează, ceea ce duce la diversitatea spectacolului dar şi la un efort suplimentar din partea interpreţilor. Subiectul piesei Trei nopţi cu Madox este o metaforă din care fiecare spectator înţelege ce vrea, dincolo de comedie ascunzându-se metafore adânci cu implicaţii dureroase.
Pentru cine n-a văzut spectacolul interpretat de colectivul teatrului din Galaţi, orice descriere scrisă este inutilă, o dată pentru că ar trebui să fie mult mai lungă decât textul original şi a doua oară pentru că părţile de improvizaţie actoricească împiedică o descriere coerentă. Ideea în jurul căreia se desfăşoară acţiunea piesei este aceea că există un personaj pe care fiecare dintre celelalte personaje îl percepe altfel. Comicul este dat de interacţiunea personajelor, fiecare dintre ele fiind un soi de model pentru o mai largă categorie de oameni, făcând ca spectatorii să se recunoască cumva în unul din rolurile respective.
Spectacolul în sine este un model în care trei actori experimentaţi oferă suport şi soliditate pentru alţi doi actori, mai tineri dar extrem de talentaţi. Dan Căpăţână este un etern liant, un reper faţă de care se manifestă ceilalţi. Florin Toma este Omul far nu numai ca rol, pentru că el este cel care aduce mai des lumina râsului pe scena oraşului de la marginea mării. Aureliu Bâtcă este un taximetrist care îl sugerează pe Robert de Niro din Taxi Driver. Lică Dănilă este un soi de hornar celest, posesor al răspunsurilor pe care le caută ceilalţi. Petronela Buda este însă cea care oferă sare, piper şi explozie în scenă întruchipând ceva între femeie fatală şi profesionistă a amorului. Am apreciat mult rolul făcut de ea, mai ales că el include multă improvizaţie.
În concluzie, din tentativa de a parafraza piesa Aşteptându-l pe Godot, Matei Vişniec a scris o piesă ideală, fiecare regizor neavând decât să-l găsească pe Madox pentru a putea să transforme scrisul în mişcare scenică. Din punctul de vedere al spectatorului, trebuie să vă spun că Teatrul Dramatic Fani Tardini din Galaţi a reuşit cu brio.
Nu pot să închei acest articol fără să pledez cauza unui teatru la Suceava, un teatru adevărat unde să poată veni trupe din toată ţara ca să ne bucure cu montări bune după piese renumite, dacă nu suntem în stare să adunăm un colectiv de actori.