Polițiștii de frontieră de la Inspectoratului Teritorial al poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 10.200 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 119.300 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

În data de 07 august 2020, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 22.00, colegii noștri au observat pe direcția localității Ulma, județul Suceava, mai multe persoane care transportau, în spate, colete voluminoase de la frontiera de stat spre interiorul țării.

Imediat, polițiștii de frontieră au somat legal persoanele ca să se oprească, însă aceste au abandonat coletele si au fugit spre teritoriul statului vecin, moment în care a fost tras un foc de avertisment, în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată nu s-au oprit și s-au întors pe teritoriul statului ucrainean.

Baxurile cu țigări au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, s-a stabilit că acestea conțin 5.950 de pachete cu ţigări în valoare de 69.600 lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.