Vineri, 15 martie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Fraudelor Vamale Suceava au efectuat verificări atât la comercianţii din pieţele şi Bazarul din municipiul Suceava, cât şi la diferite puncte de lucru ale unor societăţi comerciale care au ca obiect principal de activitate „vânzarea produselor alimentare şi nealimentare”, ocazie cu care au fost prinse în flagrant 4 persoane, 3 femei cu vârste între 42 și 61 de ani și un bărbat de 39 de ani, care deţineau sau comercializau 3.840 de ţigarete de provenienţă extracomunitară, fără documente legale.
Țigările în valoare de circa 2.000 lei au fost confiscate, în cauză fiind întocmite 4 dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, ce vor fi soluționate procedural.
Lasa un raspuns