Tudorel Toader, ministrul justiţiei, a răspuns după ce a fost întrebat dacă a mai vorbit cu Klaus Iohannis, preşedintele României, despre revocare şefei DNA Laura Codruţa Kovesi:

Noi nu avem un şef al statului. Noi avem o republică prezidenţială cu un preşedinte al republicii. Nu am mai vorbit cu domnul preşedinte de la momentul de la care am participat de la ceremonia de depunere a jurământului absolvenţilor pentru magistratură. Din luna martie. (…) Categoric este o întârziere în respectarea deciziei. Uniunea Europeană vrea să declanşeze procedura articolului 7 faţă de Polonia că nu respectă deciziile, iar noi să călcăm pe urmele lor să nu respectăm o decizie fundamentală.

Pe de altă parte, ce exemplu să dea demnitarul cu cea mai înaltă funcţie în stat românului care nu respectă o lege a cărei încălcare constituie, de exemplu, o contravenţie. Îi dai unui şofer amendă că n-are centura, iar preşedintele republicii nu respectă Constituţia şi deciziile CCR. Eu am fost ferm convins că va respecta decizia. Sigur, sunt şi alte calcule care se fac între timp. E vorba de stat la masa asta mare europeană”, a spus ministrul Justiţiei.

Tudorel Toader a mai precizat cu privire la propunerea ministerului de Justiţie că pragul pentru abuzul în serviciu să fie echivalentul unui salariu minim brut pe economie.

„Am opinat și asta este propunerea noastră ca pragul să fie echivalentul unui salariu minim brut pe economie, dar nu un salariu net ci unul brut. Noi am transmis deja aceasta această propune. Dacă valoarea pagubei e mai mare de salariul minim, sigur se pune problema răspunderii penale, dar judecătorul are instrumente de a individualiza pedeapsa”, a declarat ministrul Justiției.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.