În seara zilei de marți, 13 mai, un autoturism a lovit un parapet de protecție de pe marginea carosabilului, pe DN17, între localitățile Stroiești și Ilișești. 

La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD TIM (Terapie intensivă mobilă).

În eveniment a fost implicat doar coducătorul auto, un bărbat în vârstă de 61 de ani, care a rămas încarcerat.

Salvatorii au extras victima din mașina avariată și au predat-o colegilor pentru primele îngrijiri medicale.

Ulterior, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.