Momente de groază pentru un cuplu din județul Suceava. Mașina în care se afla a căzut într-un râu. Totul, după ce podețul din lemn pe care soții treceau, în acele momente, a cedat. Zeci de pompieri au intervenit.

Victimele au fost scoase în viață din vehicul și transportate la spital, în stare stabilă.

Cei doi soți, medici de profesie, tocmai plecau spre Rădăuți de la casa lor de vacanță din Sucevița.

În apropierea locuinței, aceștia și-au construit un podeț din lemn peste râul Sucevița, pentru a le ușura accesul la gospodărie.
Aseară, în timp ce traversau cu mașina bucata de apă, construcția a cedat. Un martor a sunat după ajutor, iar la fața locului a fost mobilizare de forțe.

Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava: „Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, însă evenimentul nu este protocolat sub aspectul unui accident rutier. ”

Podețul, construit din bârne, nu este înscris în regimul rutier al circulației pe drumurile publice.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.