Casa ta are nevoie periodic de anumite schimbări. Pentru a fi primitoare, cu un aspect modern, dar și pentru a putea fi dotată cu lucruri utile, nou apărute pe piață. Trebuie să îi faci câteva update-uri, căci trăim în era tehnologiei, nu-i așa? 

Atunci când revii de la serviciu, căminul tău trebuie să fie acel loc care să ofere liniște, siguranță și să-ți trezească un sentiment de mulțumire. Mai pe scurt, să te simți bine!

Dacă locuiești de mulți ani într-o casă în care nu ai făcut mari schimbări, cu excepția unei zugrăveli, atunci, cu siguranță, ești plictisit de aspectul acesteia, care mai mult ca sigur ți se pare monoton, poate chiar demodat! 

 

Uite câteva trucuri care pot transforma un spațiu plictisitor și anost într-unul plin de viață și culoare:

 

Iluminatul joacă un rol important atunci când vrei să decorezi o încăpere. Cu ajutorul acestuia poți să scoți în evidență anumite obiecte, poți crea o atmosferă relaxantă sau, dimpotrivă, jucăușă.

Banda Led  pe care o găsești la Led- ZONE , este foarte des utilizată în ultima perioadă, atât în spațiile de interior, cât și în cele de exterior, precum grădini, pavilioane și foișoare. În interior, designerii afirmă că banda led arată foarte bine pe marginile tavanului fals, de jur împrejurul canapelelor sau al patului ori pe laturile rafturilor/etajerelor. Specialiștii atrag atenția, de asemenea, să nu abuzezi de această banda, deoarece  poți transforma încăperea într-un chici. Vrei o cameră elegantă, nu un pom de Crăciun, nu-i așa?

 

Fototapetul

Este o variantă modernă, dar în același timp ieftină, care te ajută să  transformi simplu și rapid o cameră. Acesta se aplică și se întreține ușor, deci din acest punct de vedere nu trebuie să îți faci probleme.  Îl găsești în numeroase variante, cu peisaje care mai de care mai frumoase. Se numește fototapet deoarece arată ca o fotografie de mari dimensiuni. 

 

Tapetul 

Vremea tapetului de hârtie a apus demult, dar au apărut modele noi, moderne, din materiale calitative care pot înfrumuseța orice spațiu. Chiar și în baie poți opta pentru tapet, dacă e special creat pentru această încăpere și rezistă la umiditate. În special, cele din fibră de sticlă îndeplinesc toate condițiile pentru a nu crea probleme.  Designerii de interior sunt de părere că un perete din living pe care aplici un tapet colorat, este suficient pentru a schimba aspectul întregii încăperi. Pentru completarea designului poți folosi o vază cu flori sau alte accesorii.

 

Pernele colorate sunt perfecte pentru a însufleți dormitorul, livingul sau camera de oaspeți.

Sunt ieftine, se găsesc ușor și au diverse forme, modele și culori, astfel încât să le poți asorta foarte simplu. Dacă ai talent, le poți confecționa singur poți umple pernele decorative cu diverse materiale.  Designerii recomandă să amenajezi camera, apoi, la final, să mergi și să achiziționezi câteva perne. Dacă ți se pare că lipsește o pată de culoare cumpără 3-4 perne în nuanțe tari, care să capteze atenția. Fucsia, turcoaz, sau verde crud. Dacă, dimpotrivă, ai optat pentru un tapet colorat, atunci alege perne pentru decor în culori mai calde, pastelate sau în tonuri de gri sau crem. 

 

Așadar, nu ai nevoie de renovări serioase și nici de investiții majore pentru a moderniza casa în care locuiești. Cu un pic de răbdare te vei putea bucura de un spațiu amenajat exact cum îți dorești!

 

sursa fotο: shutterstock.com

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.