Aflat la cea de a XX-a ediție jubiliară, manifestarea va avea loc la Salonul Balada din Suceava și se va bucura de prezența a peste 300 de firme IMM din județul Suceava alături de autorități publice locale și centrale, instituții publice locale și centrale, conducerea CNIPMMR, instituții bancare, alte organizații și organisme de la nivel local și național, parteneri și colaboratori ai Federației Patronale IMM din județul Suceava.
TOPUL IMM SUCEAVA 2015 va evidenția rezultatele economice deosebite obținute de firmele IMM sucevene în anul 2014. Performanțele lor economice se regăsesc în primele 3 locuri ale Topului IMM Suceava care va evidenția, dincolo de cifre și statistici, eforturile depuse, resursele nelimitate ale firmelor spre a derula afaceri în condiții dificile, spre a furniza servicii și produse performante, spre a menține și/sau a crește numărul locurilor de muncă.
TOPUL IMM SUCEAVA 2015 va marca în acest an, organizarea a 20 de ediții anuale ale acestei manifestări dedicate mediului de afaceri IMM al județului Suceava și celor mai buni intreprinzători suceveni. Păstrând tradiția organizării, an de an, a celui mai important eveniment dedicat oamenilor de afaceri din sectorul privat sucevean, Federația Patronală IMM Suceava va sublinia, încă o dată, prezența organizaţiilor patronale IMM sucevene în viaţa economică și socială a judeţului Suceava, promovând și susținând activitatea și rezultatele economice ale IMM-urilor sucevene.
Lasa un raspuns