Primăria Comunei Dorna Candrenilor, prin primarul Dănuț Candrea, şi Ocolul Silvic Dorna Candrenilor au organizat marți, 14 septembrie, de Înălţarea Sfintei Cruci, un pelerinaj la crucea-monument de pe vârful muntelui Ouşorul din Munţii Suhard. La eveniment au fost prezenţi militari, purtând drapelul de luptă, din cadrul Batalionului 17 Vânători de Munte „Dragoş Vodă” din Vatra Dornei, silvicultori, primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor, localnici şi invitaţi.

Primarul comunei Dorna Candrenilor, Dănuț Candrea, a mulțumit tuturor celor prezenți pentru că și-au făcut timp și au participat la evenimentul pe care Primăria alături de Ocolul Silvic îl organizează în fiecare an.

Reamintim că în anul 2018, pe 14 septembrie, a avut loc sfințirea Crucii luminoase din Vârful Oușorul, iar un sobor de 14 preoți i-au pomenit pe cei care prin jertfa lor au înfăptuit Marea Unire.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.