În perioada 15-18 iunie 2017 a avut loc la Neptun, Școala de pregătire politica 2017 a Tineretului Social Democrat.
Peste 800 de membri TSD din întreaga ţară au discutat despre viitorul lor și al Europei, despre politică și administrație, despre modul cum să îți construiești un plan de carieră.

TSD Suceava a fost reprezentată de președintele Organizației TSD George Șoldan alături de Fediuc Cătălin, Bondar Ioana, Zup Larisa, Floriștean Constantin, Mihoc Alexandru, Onofrei Bogdan, Andrei Răzvan Atanasiu, Onofrei Andreea și Scutelnicu Sebastian.
Dezbaterile cu diferite teme de interes pentru tinerii din România, paneluri interactive, constructive, au fost moderate de lideri importanți din Partidul Social Democrat, miniştri, secretari de stat, europarlamentari şi nu numai.
Au fost patru zile de dezbateri intense, care ne fac să credem că în continuare TSD este cea mai importantă organizație de tineret din România. Şcoala a fost un real succes şi ţin să mulţumesc echipei de la Constanţa pentru buna organizare şi nu în ultimul rând preşedintelui TSD Gabriel Petrea pentru că a reuşit să continue buna tradiție a organizației noastre și să ne unească din nou în această tabără de pregătire politică”, a declarat George Șoldan, președinte al Organizației județene TSD Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.