Cum criza economică este de mult depășită, Europa se dezmorțește și europenii o iau din nou la cutreierat pe cărări bătătorite, sau pe altele noi, prin toate colțurile continentului.

 

Așa se face că în lumina evenimentelor dramatice din ultimii doi ani, turismul în unele țări, nu a avansat, în timp ce în altele a dat înapoi cu totul. Potrivit unui studiu Eurostat, Spania se află în fruntea Europei la capitolul turism, cu toate că numărul nopților petrecute de turiști în hotelurile spaniole nu a crescut vizibil. Pe locul doi se află Franța, urmată îndeaproape de Italia.

Toate aceste țări au înregistrat o creștere ușoară, aproape invizibilă pentru proprietarul de pensiuni, de doar 2-3 procente.

Vedetă la capitolul creșterii numărului de nopți petrecute de turiști stăini în țară este România. O creștere de nu mai puțin de 15,9 %, care aduce în seifurile hotelurilor și pensiunilor vizibil mai mulți bani. Un total de 23, 8 milioane de nopți plătit și petrecute în România, atât de turiști români cât și străini.

Desigur, în fruntea clasamentului românesc, litoralul și Valea Prahovei, însă Suceava recuperează din urmă cu o creștere în 2015, față de 2014, de nu mai puțin de 15%. Un număr impresionant, am putea spune.

Per total, în Suceava, anul trecut, doar în luna mai s-au cazat peste 26.000 de turiști în unitățile de cazare sucevene, în timp ce perioada de iarnă a lui 2015 încă nu s-a încheiat. Pârtiile și zonele de munte din județ, dar nu numai, atrag lunar mii de turiști care, de cele mai multe ori revin.

Astfel, pe zone turistice, cel mai mare număr de sosiri au înregistrat structurile din zona montană cu 41,4%, fiind urmate de structurile situate în municipiul Suceava cu 30,1%, zona ”alte localităţi şi trasee turistice” cu 15,6% şi zona staţiunii balneare Vatra Dornei cu 12,9%.
Potrivit Direcţiei de Statistică, din numărul total al turiştilor, 79,9% au fost turişti români şi 20,1% turişti străini.

Din totalul de turiști străini, peste 80% provin din țări membre Uniunii Europene, în timp ce restul provin din Rusia, Ucraina sau Republica Moldova.

Dar totuși, Suceava încă nu și-a atins potențialul maxim. Mai mult de jumătate din locurile de cazare disponibile nu se ocupă niciodată. Acest efect poate fi cauzat de lipsa de interes a administrațiilor locale și județene față de partea turistică. Avem potențial uriaș, atât istoric, cât și religios, însă preferăm să ne plângem de milă.

Totuși, suntem români, așa că ne bucurăm să vedem că moare și capra vecinului, drept pentru care vă anunț că, oficial, numărul nopților de cazare din Lituania, Letonia și Bulgaria, au scăzut în ultimul an chiar și cu 7,4%.

Deci sunt alții care se descurcă chiar mai prost am putea spune.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.