Preşedintele PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a declarat, vineri, că o parte din echipa de candidaţi ai PDL se va afla sâmbătă în judeţul Suceava, el menţionând că la întâlnirile care vor avea loc în Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi şi Suceava vor participa candidaţii Monica Macovei, Orest Onofrei, dar şi lideri ai PDL precum Cătălin Predoiu, Adreea Paul, Gheorghe Flutur şi membri ai echipei de conducere a PDL Suceava.
În cadrul întâlnirilor va fi prezentat programul electoral al candidaţilor PDL la europarlamentare, dar şi activitatea grupului democrat liberal din Parlamentul European.
La Suceava, întâlnirea va debuta la ora 16 şi sunt aşteptaţi să participe aproximativ 1.200 de militanţi şi invitaţi, între care liderii organizaţiilor PDL din judeţele Moldovei.
Ioan Bălan a subliniat importanţa acestui turneu electoral în judeţul Suceava unde, în administrarea PDL din perioada 2008-2012 au fost făcuţi paşi mari spre dezvoltare inclusiv prin promovarea a numeroase proiecte cu finanţare europeană, fiind atrase fonduri europene pentru toate activităţile vieţii economice şi sociale, de la depozitele ecologice, la infrastructura de apă şi canalizare, de la modernizarea de drumuri judeţene şi locale, la modernizarea Aeroportului Suceava, sau pentru restaurarea şi reabilitarea unor monumente istorice şi culturale cum sunt mănăstirile Moldoviţa, Suceviţa şi Dragomirna, sau Cetatea de Scaun a Sucevei, ori Muzeul Irimescu din Fălticeni, dar au fost aduşi bani europeni şi pentru diverse proiecte sociale.
Turneu electoral al PDL în județul Suceava
O echipă de campanie condusă de prim vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu va efectua, sâmbătă, un turneu electoral în județul Suceava urmând să aibă întâlniri cu membri şi simpatizanți în Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți şi Suceava.
Lasa un raspuns