Ultimul cercetător străin care a lucrat la Institutul de Virusologie din Wuhan a oferit primele declarații de după izbucnirea pandemiei de COVID-19, relatează The Hill.
„Lucrurile pur și simplu nu stau așa cum zic oamenii”, afirmă virusologul australian Danielle Anderson, o expertă în bolile purtate de lilieci, într-un interviu acordat Bloomberg.
„Nu este că ar fi fost plictisitor dar era un laborator obișnuit care funcționa în același mod ca oricare alt laborator cu securitate ridicată”, a mai afirmat aceasta, relatând că să lucreze la Institutul de Virusologie din Wuhan a fost unul dintre obiectivele carierei sale.
Anderson se afla în Wuhan în 2019 când noul coronavirus SARS-CoV-2 a început să se răspândească, aceasta declarând pentru Bloomberg că a fost impresionată de măsurile de biosecuritate de la institut.
Potrivit virusologului, cercetătorii trebuiau să treacă printr-un curs de 45 de ore pentru a fi autorizați să lucreze independent în laborator. „Este foarte, foarte cuprinzător”, a mai declarat aceasta cu privire la curs.
Anderson a relatat de asemenea că niciuna din persoanele pe care le-a cunoscut la laboratorul din Wuhan nu s-a îmbolnăvit, afirmând că acesta are o procedură strictă privind raportarea simptomelor legate de patogenii cu care se lucrează în laborator.
„Presupun că m-aș fi îmbolnăvit și eu dacă oameni [de la laborator] erau bolnavi și nu m-am îmbolnăvit”, afirmă Anderson, relatând că „am fost testată pentru coronavirus în Singapore înainte să fiu vaccinată și nu l-am avut niciodată”.
„Nicio discuție”
Bloomberg notează că mulți dintre colaboratorii lui Anderson din Wuhan i s-au alăturat ulterior în Singapore în luna decembrie, aceasta afirmând că nimeni nu a vorbit despre vreo boală răspândindu-se printre angajații laboratorului.
„Nu a existat nicio discuție”, afirmă cercetătoarea, adăugând că „oamenii de știință sunt bârfitori și ușor de entuziasmat. La momentul respectiv nu a existat nimic ciudat din punctul meu de vedere care să te facă să te gândești că se întâmplă ceva acolo”.
Anderson admite însă că nu poate exclude complet posibilitatea ca SARS-CoV-2 să fi scăpat din laborator, precizând însă că încă crede că acesta a fost transmis pe cale naturală.
„Nu sunt atât de naivă încât să resping complet asta”, afirmă virusologul, adăugând însă că susține concluziile raportului redactat de echipa de investigație trimisă de OMS în China pentru a identifica originile pandemiei.
„Pandemia este ceva ce nimeni nu și-ar fi putut imagina la acest nivel. Virusul era în locul potrivit și în momentul potrivit și toate lucrurile s-au aliniat pentru a cauza acest dezastru”, mai afirmă Anderson.
„Mizerie constantă”
Fostul președinte american Donald Trump a afirmat în mod repetat că SARS-CoV-2 a scăpat dintr-un laborator și a cerut recent ca Beijingul să plătească daune pentru pandemie.
Cercetătorii au respins inițial această ipoteză ca fiind nefondată însă în ultimele luni experți ca doctorul Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA, au admis că teoria ar putea fi validă.
Într-un interviu publicat mai devreme în cursul lunii iunie, Fauci a cerut autorităților chineze să publice fișierele medicale ale cercetătorilor de la Institutul de Virusologie.
„Mi-aș dori să văd fișierele medicale ale celor trei persoane despre care s-a scris că s-au îmbolnăvit în 2019”, a declarat acesta pentru Financial Times, făcând referire la raportul redactat de serviciile secrete americane care afirmă că trei angajați ai institutului au fost spitalizați cu simptome similare cu cele ale COVID-19 încă din toamna lui 2019.
„S-au îmbolnăvit cu adevărat și, dacă da, cu ce s-au îmbolnăvit?”, a declarat acesta.
Doctorul Shi Zhengli, cel mai cunoscut virusolog al Chinei și o colegă a lui Anderson la Institutul de Virusologie din Wuhan, a denunțat teoria scăpării din laborator a coronavirusului într-un interviu acordat New York Times în iunie.
„Nu știu cum a ajuns lumea în acest punct, să toarne constant mizerie asupra unui om de știință inocent”, a declarat Zhengli.
Sursa: PS NEWS
Lasa un raspuns