Joi, 20 mai, la ora 17:00, polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului, au fost sesizați direct de către S. Casian din Pîrteștii de Jos, cu privire la faptul că pe iaz se află un bărbat posibil decedat.

La fața locului, respectiv pe iazul natural proprietatea lui S. Casian, a fost identificat cadavrul lui V. Ioan, de 55 ani, din  Pîrteștii de Jos, plutind la suprafața apei. A intervenit un echipaj SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Gura Humorului, ocazie cu care aceștia au scos corpul din iaz și au constatat faptul că acesta prezenta rigiditate cadaverică, drept pentru care nu s-a impus efectuarea de manevre de resuscitare.

Din discuțiile purtate cu persoana apelantă, acesta a relatat verbal faptul că  în timp ce se deplasa spre iazul proprietate a observat o persoană de sex masculin plutind la suprafața apei, ulterior constatând faptul că este vorba despre vecinul său, V. Ioan.

Din primele verificări efectuate și din discuțiile purtate cu fiul defunctului s-a stabilit faptul că tatăl său era cunoscut cu boli cardiace, până în prezent suferind de opt preinfarcturi, fiind internat la spital în urmă cu o săptămână.

Din primele verificări nu există suspiciuni cu privire la decesul lui V. Ioan.       

Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.