Marți, 11 ianuarie, la ora 14.20, lucrătorii Poliției orașului Frasin au fost sesizați telefonic de către L. Mircea cu privire la faptul că R. Constantin, de 71 ani, localnic, a fost găsit decedat într-o locuință din orașul Frasin.
În temeiul sesizării, echipa operativă din cadrul Poliției orașului Frasin, însoțită de tehnicianul criminalist din cadrul Poliției orașului Gura Humorului, au constatat următoarea situație de fapt:
R. Constantin, domiciliat în comuna Vama, locuia fără forme legale în orașul Frasin, la locuința concubinei V. Valentina, decedată la data de 21.10.2021. Acesta nu a fost căsătorit, nu ținea legătura cu alți membri de familie și era cunoscut ca un consumator frecvent de băuturi alcoolice.
La data de 11.01.2022, orele 14.00, vecinul L. Mircea, întrucât nu l-a văzut pe R. Constantin de duminică 09.01.2022 s-a deplasat la locuința lui pentru a vedea ce face, moment în care l-a găsit pe acesta decedat în locuință, lângă ușa de la intrare.
Cu ocazia examinării cadavrului, nu au fost identificate urme de violență.
Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Gura Humorului și s-a dispus efectuarea necropsiei, pentru a stabili care este cauza medico-legală a decesului.
Nu sunt suspiciuni cu privire la decesul susnumitului.
Cercetările vor fi continuate de către lucrătorii Poliției orașului Frasin, în cauză întocmindu-se dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea din culpă (moarte suspectă), faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) din Codul Penal.
Lasa un raspuns