Astăzi, 25 august, s-a desfășurat proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat – E.c), sesiunea august – septembrie 2020. Dintre cei 970 de candidaţi înscrişi (790 la matematică, respectiv 180 la istorie), s-au prezentat 691 candidați (572 la matematică, respectiv 119 la istorie).
Au absentat 279 candidați (218 la matematică, respectiv 61 la istorie). Niciun candidat nu a avut temperatura peste maximul admis.
A fost eliminat pentru fraudă 1 candidat de la Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului, la proba de matematică, în centrul de examen Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava. Acesta nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
Subiectele și baremul de corectare au fost publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:
26 august: proba la alegere a profilului și specializării – E.d)
27 august: proba la Limba și literatura maternă – proba E.b).
Lasa un raspuns