Marți, 21 martie2023, pe raza orașului Gura Humorului, polițiștii au desfășurat o razie, cu efective sporite la care au participat 19 polițiști din cadrul Poliției orașului Gura Humorului, 2 polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și 4 jandarmi din cadrul Detașamentului de Jandarmi Gura Humorului.

În cadrul raziei polițiștii judiciariști au continuat și cercetările cu privire la sesizarea din data de 19 martie2023, privind  furtul de cămăși naționale cu valoare mare din comuna Pîrteștii de Jos.

Astfel, a fost documentată activitatea infracțională a unui bărbat din comuna Arbore, față de acesta, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub infracțiunii de  „furt calificat”, constând în aceea că la data de 19.03.2023, în intervalul orar 12:05 – 12:13, a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate din  Pârteștii de Jos, de unde a sustras 7 cămăși tradiționale, din care patru bărbătești și trei femeiești, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 16.000 lei.   

În urma probatoriului administrat, față de suspect s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore, fiind depus în arestul Suceava.

Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate și predate persoanei vătămate.  

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.