Un medic de la Maternitatea Polizu a fost pus sub acuzare pentru tentativă de omor, după ce ar fi declarat mort un bebeluș născut prematur, care era în viață.
După mai bine de o oră de audieri, medicul a fost pus sub acuzare pentru tentativă de omor. Incidentul a avut loc în 2019, după ce o familie s-a prezentat la Maternitatea Polizu, deoarece mama avea o sarcină cu probleme. Aceasta a născut prematur, la 6 luni de sarcină.
După naștere, medicul a declarat bebelușul decedat. După ore bune, o asistentă a descoperit că micuțul era în viață.
În prezent, copilul are 3 ani.
Părinții copilului au depus o plângere, iar astăzi medicul a fost audiat și pus sub acuzare.
Colegiul Medicilor Bucureşti a deschis o anchetă
Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) s-a autosesizat şi a declanşat o cercetare disciplinară în cazul medicului de la Maternitatea Polizu care este acuzat de malpraxis în privinţa comportamentului faţă de copiii născuţi prematur.
„Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti afirmă categoric că o astfel de situaţie, presupunând că se confirmă ca urmare a anchetei, este inadmisibilă. Trebuie, însă, înainte de orice afirmaţie, aşteptat rezultatul oficial al anchetei autorităţilor competente”, afirmă CMMB într-un comunicat transmis presei. CMMB precizează că până în prezent nu a înregistrat o sesizare cu privire la acest caz, scrie digi24.
Lasa un raspuns