Sâmbătă, 13 iunie, la ora 23.15, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.11 Pojorâta efectuând serviciul de control al circulației rutiere pe raza com. Sadova au procedat la efectuarea semnalului regulamentar  de oprire, a unei autoutilitare ce se deplasa dinspre com. Pojorâta spre com. Vatra Moldoviței.

Potrivit IPJ Suceava, conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea spre Pasul Trei Movile, fiind somat de mai multe ori prin porta vocea autospecialei să se supună semnalelor de oprire.

După o urmărire de cca 5 km autoutilitara a fost blocată, soferul fiind indentificat în persoana unui bărbat de 40 ani, din com. Sadova.

Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică i s-a solicitat să sufle în aparatul etilotest, acesta refuzând.

În continuare i s-au adus la cunoștință prevederile legale, fiind condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc în vederea recoltării de mostre biologice. La unitatea medicală, în prezența medicului și a asistentelor medicale prezente, șoferul a refuzat  prelevarea de probe biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosarul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.