Vineri, 5 iunie, ora 20.09, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama, au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie din comuna Frumosu, cu privire la faptul că autovehiculul proprietatea sa, parcat pe marginea drumului comuna 33 Deia a fost avariat de un alt autovehicul, conducătorul acestuia fiind sub influența alcoolului.

            S-a stabilit că un bărbat de 44 de ani din comuna Frumosu, conducea autovehiculul pe drumul comuna 33 Deia, direcția sat Deia spre sat Frumosu, fără a respecta regulile de depășire prevăzute de legislația în vigoare, intrând în coliziune cu autovehiculul parcat pe marginea drumului comunal indicat.

            Șoferul emana halenă alcoolică și, fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 1.04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

           Ulterior i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice din sânge.    

            S-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.