Joi, 1 august, la ora 22:00, un bărbat din municipiul Suceava, a sesizat prin SNUAU 112 faptul că tatăl său I.S., de 69 de ani, din aceeași localitate, a fost găsit decedat în locuinţa sa.
Din primele verificări a reieșit că I.S. locuia în mun. Suceava, împreună cu fiul său.
În data de 22.07.2019, I.S. a fost găsit căzut în stradă de către un echipaj al Poliţiei Locale. Acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava – Secţia de Psihiatrie, unde a fost diagnosticat cu „dezorientare temporo-spaţială, iritabilitate, irascibilitate, dispoziţie depresivă, precum şi consum de etanol”. Pe perioada internării, sus-numitul a beneficiat de tratament cu Diazepam, Trittico, Tiapridal, medicii recomandându-i pacientului un regim de viaţă echilibrat şi i-au interzis consumul de băuturi alcoolice.
În data de 01.08.2019, ora 13:00, I.S. a fost externat, după care s-a deplasat la domiciliu, fiind ajutat de către fiul acestuia.
În jurul orei 22:00, în momentul în care bărbatul a intrat în locuinţă, l-a găsit pe tatăl său în sufragerie, întins pe pat, fără însă a prezenta urme vitale.
A fost solicitată intervenţia unui echipaj de ambulanţă, împrejurare în care cadrele medicale au constatat decesul celui în cauză.
Din declaraţia celor doi fii ai săi, a rezultat faptul că, I.S. era dependent de băuturi alcoolice, nu era înscris în evidențele vreunui medic de familie şi nu urma niciun tratament în acest sens.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”.
Lasa un raspuns