Sâmbătă, 7 noiembrie, la ora 23:45, lucrătorii din cadrul Secției de Poliție Rurală Pojorâta au sesizați prin SNUAU 112, de către un bărbat din comuna Fundu Moldovei, despre faptul că în apropierea imobilului său a găsit o persoană pe carosabil, care declară verbal că a fost accidentat de un autoturism, iar autorul a părăsit locul producerii accidentului.
Din cercetări s-a stabilit că la 07.11.2020, în jurul orei 23:20, Marian B., în vârstă de 24 ani, din orașul Gura Humorului, care locuiește fără forme legale în comuna Fundu Moldovei, în timp ce se deplasa în calitate de pieton, pe D.J. 175 din com. Fundu Moldovei, din direcția de mers com. Fundu Moldovei, spre com. Pojorâta, pe partea stângă a direcției de mers, la un moment dat, susține că a fost acroșat de un autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul producerii accidentului.
Marian B., a declarat că după impact a fost proiectat pe carosabil suferind leziuni.
Cel în cauză a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la Spitalul din municipiul Câmpulung Moldovenesc, unde a fost supus unor investigații medicale stabilindu-se că acesta nu prezintă fracturi, ci doar o contuzie a cotului și umărului drept.
Marian B. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-a fost recoltată o mostră biologică de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
Cu ocazia discuțiilor purtate cu cel în cauză, datorită stării avansate de ebrietate în care se afla, era foarte incoerent și neorientat în spațiu astfel încât nu a putut oferi detalii concrete referitoare la caracteristicile sau numărul de înmatriculare al autoturismului care l-ar fi accidentat.
De asemenea cu ocazia cercetării amănunțite efectuate la fața locului nu au fost identificate elemente care să conducă până în acest moment la ipoteza producerii unui accident de circulație în maniera descrisă de cel în cauză raportat la diagnosticul stabilit și la starea avansată de ebrietate în care se afla, fiind mai plauzibilă și ipoteza unei căderi involuntare pe carosabil datorită stării avansate de ebrietate.
Cu toate acestea, vor mai fi efectuate verificări și vor fi audiați atât apelantul, cât și victima pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele producerii acestui eveniment.
În cauza se va întocmi dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de: „vătămare corporală din culpă” și ,,părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.
Lasa un raspuns