Marți, 2 februarie 2016, ora 14:30, în timp ce conducea un ATV, pe un drum din interiorul comunei Capu Câmpului, datorită vitezei neadaptate într-o curbă, un tânăr de 20 de ani din localitate a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit carosabilul, intrând într-un podeţ din beton.

În urma impactului, au fost răniţi uşor conducătorul vehiculului şi o tânără de 19 ani, localnică, pasageră pe ATV.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.