Sâmbătă, 10 august, la orele 23:00, în timp ce lucrătorii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului desfăşurau activități în cadrul Planului de Acțiune tip ,,BLITZ” întocmit la nivelul secției, au efectuat semnal regulamentar de oprire autoturismului marca Peugeot 307 care se deplasa pe DJ 177 în localitatea Mănăstirea Humorului, din direcția Gura Humorului spre Poiana Micului, însă conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor organelor de poliție și a întors brusc autoturismul. S-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 1 km pe strada principală, după care acesta a virat brusc dreapta pe o stradă lăturalnică, fiind blocat de catre autospeciala de poliție. In acel momemt s-a observat cum șoferul a făcut schimb de locuri cu pasagerul din dreapta față. Astfel, la volanul autoturismului a fost identificată Lucica B. din Botoșana, care a declarat faptul că prietenul său, Alexandru R., a condus autoturismul anterior menționat și a fugit de organele de poliție întrucât nu deține permis de conducere și este băut.
Fiind interogat în baza de date aparținând Poliției Române, repectiv E-DAC, s-a constatat faptul că Alexandru R. domiciliat în sat Runcu, com. Cacica, jud. Suceava figurează cu permisul de conducere ca fiind suspendat. Întrucât susnumitul emana halenă acoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, ocazie cu care a rezultat o alcoolemie de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, s-a procedat și la testarea Lucicăi B., care a condus autoturismul anterior menționat de la locul în care a fost oprit de către organele de poliție ocazie cu care a rezultat o alcoolemie de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Întrucât certificatul de înmatriculare al autoturisumul marca Peugeot 307 prezinta ștersături și era deteriorat, a fost reținut și a fost eliberată dovadă cu drept de circulație 15 zile, fiind aplicată sancțiune contravențională în valoare de 600 lei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „Conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat”, cauza urmând a fi soluționată procedural sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
Lasa un raspuns